Ședință extraordinară a CJ Iași. Cum s-au împărțit banii?

de Echipa Editoriala

Ieri, reprezentanții județeni s-au întâlnit online pentru a discuta și avansa câteva proiecte de investiții, la doar cinci zile după ședința obișnuită din noiembrie. Printre acestea, două proiecte care fuseseră retrase anterior de pe ordinea de zi privesc modernizarea Spitalului de Copii „Sf. Maria”. Primul proiect vizează extinderea instalației electrice a Secției de Radiologie și a Unității de Primire Urgențe (inclusiv Bucătăria și Spălătoria spitalului), cu un buget de 6,5 milioane de lei, iar al doilea se referă la amenajarea spațiului pentru laboratorul de radiologie și imagistică medicală din cadrul UPU, cu un buget de 810 mii lei.

De asemenea, s-au discutat alte două proiecte legate de construcții. Primul autorizează demolarea a cinci dintre cele opt clădiri din zona Centrului Militar Zonal, cu un buget alocat de 180 mii lei pentru anul viitor. Al doilea proiect prevede demolarea a două construcții pe Calea Chișinăului nr. 134, pentru a construi sediul arhivelor Consiliului Județean, tot în anul următor.

În lipsa rectificării bugetare așteptate de la București, Consiliul Județean a distribuit unităților administrativ-teritoriale locale 20% din cotele și sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum și o sumă reprezentând 6% din impozitul pe venit estimat la bugetul național. Suma cea mai mică, sub 500 mii de lei, va ajunge la comunele Ciohorăni (442 mii lei) și Răchiteni (484 mii lei), în timp ce municipiul Iași va primi 14,7 milioane de lei, comuna Deleni 3,8 milioane, iar municipiul Pașcani 3,2 milioane de lei.

S-ar putea să te intereseze și