Proiectul trenului metropolitan Iași a trecut într-o nouă etapă de implementare, odată cu demararea campaniei de foraje geotehnice necesare pentru detalierea soluțiilor tehnice. Investiția este estimată la peste 300 de milioane de euro, o parte semnificativă a finanțării urmând să fie asigurată din fonduri europene.
Primul foraj a fost realizat în zona trecerii la nivel cu calea ferată Iași–Nicolina–Socola–Cristești Jijia–Ungheni Prut, pe DN 28 Iași–Tomești. În acest punct este prevăzută amenajarea unui pasaj rutier suprateran, motiv pentru care investigațiile geotehnice se desfășoară la adâncimi mari, de aproximativ 25 de metri.
Conform datelor tehnice ale proiectului, campania va include aproximativ 30 de foraje geotehnice, amplasate de-a lungul traseelor propuse pentru trenul metropolitan. Investigațiile vor fi efectuate în zonele viitoarelor puncte de oprire, la pasajele rutiere subterane și supraterane, dar și în perimetrul remizei planificate în zona CET Holboca.
Această etapă vine după un an 2025 în care au fost parcurși mai mulți pași esențiali pentru proiect: semnarea contractului pentru studiul de fezabilitate, recunoașterea traseelor, identificarea punctelor de oprire și a pasajelor rutiere, emiterea certificatului de urbanism și obținerea avizelor necesare. În 2026, proiectul a intrat efectiv în faza de investigații de teren, necesară pentru fundamentarea soluțiilor finale.
Trenul metropolitan Iași este implementat în baza protocolului semnat în 2024 între Compania Națională de Căi Ferate CFR SA și Asociația Metropolitană de Transport Public Iași. Studiul de fezabilitate este elaborat de TPF Inginerie SRL, în cadrul unui contract în valoare de 6,7 milioane de lei, semnat cu Primăria Iași.
Proiectul urmărește valorificarea infrastructurii feroviare existente din Zona Metropolitană Iași și crearea condițiilor pentru introducerea unui serviciu de tren urban și metropolitan. Autoritățile mizează pe conexiuni mai rapide și mai fiabile între localități, reducerea presiunii asupra traficului rutier și dezvoltarea unei alternative de transport public cu impact redus asupra mediului.




