Centru sportiv și cultural pentru copii, la Miroslava: investiție de peste 25 milioane lei

de admin

Comuna Miroslava va implementa, în următorii ani, un proiect major de infrastructură socială, ce prevede construirea unui centru multifuncțional destinat copiilor, cu facilități sportive, educaționale și culturale. Investiția depășește 25 de milioane de lei și este finanțată prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021–2027, potrivit unei informări transmise de autoritatea locală.

Proiectul va fi derulat în parteneriat cu Clubul Sportiv Știința Miroslava și are ca grup-țintă copiii din comunitate, cu accent pe cei proveniți din medii dezavantajate sau aflați în situații de vulnerabilitate. În total, sunt vizați 260 de beneficiari direcți, dintre care 26 de copii de etnie romă, care vor avea acces gratuit la activități educaționale, sportive și recreative, desfășurate într-o infrastructură nouă.

Inițiativa urmărește reducerea riscului de sărăcie și excluziune socială în rândul copiilor, prin:

  • prevenirea abandonului școlar, 
  • dezvoltarea competențelor sociale și educaționale, 
  • crearea de servicii comunitare dedicate copiilor. 

„Acest proiect reprezintă o investiție strategică în viitorul comunității. Prin construirea centrului multifuncțional, Comuna Miroslava creează premisele pentru o dezvoltare durabilă, echitabilă și incluzivă, în care fiecare copil să aibă șansa de a se dezvolta într-un mediu prietenos și sigur”, se arată în comunicatul Primăriei Miroslava.

Valoarea totală a proiectului este de 25,16 milioane de lei. Documentația include și activități de informare și conștientizare privind integrarea socială și educațională a copiilor, precum și utilizarea centrului pentru programe sportive și culturale. Investiția contribuie la obiectivele europene privind dezvoltarea infrastructurii sociale, prin finanțări FEDR și FSE+, dedicate sprijinirii copiilor vulnerabili.

S-ar putea să te intereseze și