După aproape cinci ani de discuții, amânări și blocaje administrative, Guvernul a aprobat, la începutul anului 2026, investiția privind varianta ocolitoare a orașului Podu Iloaiei. Proiectul prevede construirea unui drum cu o lungime de aproximativ patru kilometri, care ar fi trebuit să atenueze blocajul cronic de trafic din zonă, cel puțin până la realizarea autostrăzii A8. În forma actuală însă, spun specialiștii în infrastructură, soluția este una incompletă și cu efecte limitate.
Expertul în infrastructură Adrian Covăsnianu atrage atenția că traseul avizat prin Hotărârea de Guvern adoptată la 14 ianuarie 2026 nu ocolește complet orașul Podu Iloaiei și menține unul dintre cele mai mari blocaje de trafic din zonă: trecerea la nivel cu calea ferată Podu Iloaiei – Hârlău. Mai mult, noua variantă ocolitoare revine în DN28 chiar în intravilan, înainte de zona Fermador, ceea ce înseamnă că o parte semnificativă a traficului va continua să tranziteze orașul.
Potrivit lui Covăsnianu, pe direcțiile Roman – Pașcani – Botoșani – Târgu Frumos – Podu Iloaiei – Iași, aglomerația va rămâne o problemă majoră, în special în zona trecerii la nivel cu calea ferată și a girației propuse prin proiect. Volumele mari de trafic, care încă din 2015 justificau necesitatea unei infrastructuri de tip autostradă, riscă să transforme varianta ocolitoare într-un simplu pansament pentru o problemă structurală.
Este adevărat că investiția poate aduce un câștig punctual de timp pe relația est–vest și poate reduce ușor ambuteiajele, însă disconfortul va persista atât timp cât nu este realizată o soluție denivelată peste calea ferată. În acest sens, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Podu Iloaiei propune, într-o etapă ulterioară, extinderea variantei ocolitoare și construirea unui pasaj suprateran peste calea ferată, posibil la sud de zona Fermador.
Modelările de trafic indică însă un risc suplimentar: dacă actuala variantă ocolitoare va fi pusă în funcțiune înainte de finalizarea lotului nordic al autostrăzii A8, există un pericol real de congestie accentuată pe axa Pașcani – Iași, cauzată de capacitatea limitată a girației proiectate.
În opinia lui Adrian Covăsnianu, soluția corectă ar fi integrarea încă din etapa următoare a extinderii variantei ocolitoare peste calea ferată, completarea Hotărârii de Guvern cu exproprierile necesare și corelarea investiției cu Planul de Mobilitate Urbană Durabilă. Fără un demers coordonat al autorităților locale și județene la nivel guvernamental, proiectul riscă să rămână o investiție costisitoare, cu impact redus asupra uneia dintre cele mai aglomerate porți rutiere din estul României.
