Iași și Denver caută noi proiecte comune. Delegație americană primită la UAIC

de Echipa Editoriala

O delegație din Statele Unite ale Americii, reprezentând orașul Denver, a fost primită sâmbătă, 3 octombrie, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în contextul consolidării relațiilor de cooperare dintre cele două orașe. Discuțiile au vizat colaborarea academică, industriile creative, capitalul uman și implicarea tinerilor în proiecte internaționale.

Din delegația americană au făcut parte Vanessa Simsick, Senior Global Engagement Manager în cadrul Denver Economic Development & Opportunity, și Julia Costin, consul onorific al României în statul Colorado.

La UAIC, reprezentantele din SUA au fost primite de rectorul universității, prof. univ. dr. Liviu-George Maha. La întâlnire au participat și primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, viceprimarul Daniel Juravle și consilierul local Bogdan Iliescu.

Întâlnirea a urmărit identificarea unor noi direcții de colaborare între comunitățile din Iași și Denver. Printre temele discutate s-au numărat cooperarea dintre mediul universitar, administrația publică și sectorul economic, dar și posibilitățile de integrare a studenților și tinerilor profesioniști în proiecte și programe internaționale.

UAIC are deja colaborări cu mai multe universități din Statele Unite. Universitatea ieșeană derulează acorduri bilaterale cu Westcliff University, Westfield State University, Purdue University Northwest și Florida International University.

Prin programul Erasmus+, UAIC colaborează, de asemenea, cu Clarkson University, The University of Texas at Dallas, West Virginia University, Westcliff University și University of Missouri–St. Louis. Primele parteneriate de acest tip datează din anul universitar 2015–2016 și permit mobilități pentru studenți și cadre didactice, proiecte comune de cercetare și colaborări științifice.

Una dintre cele mai recente acțiuni a fost programul „AI in Action – From Theory to Practice”, organizat la Iași în mai 2026 împreună cu Purdue University Northwest. La program au participat 15 studenți și doi profesori din Statele Unite.

Cooperarea academică cu SUA este susținută și prin programul Fulbright. Potrivit informațiilor prezentate de UAIC, peste 25 de bursieri Fulbright au fost prezenți la universitatea ieșeană în ultimii ani, iar cadre didactice și cercetători din Iași au beneficiat, la rândul lor, de stagii în universități americane.

În urma întâlnirii, UAIC și-a exprimat disponibilitatea de a contribui la dezvoltarea relației dintre Iași și Denver prin rețeaua sa internațională și prin viitoare inițiative care să implice mediul universitar, administrația locală și sectorul de afaceri.

Sursă foto: Facebook Daniel Juravle

S-ar putea să te intereseze și