Pogromul de la Iași a fost comemorat la 85 de ani de la unul dintre cele mai grave episoade ale Holocaustului din România, printr-o ceremonie desfășurată în cimitirul evreiesc din oraș. Momentul central al zilei a fost reînhumarea rămășițelor a 22 de victime identificate recent, după mai bine de opt decenii în care nu au avut un mormânt.
Ceremonia a adunat sute de persoane, reprezentanți ai comunității evreiești, oficiali, supraviețuitori și urmași ai celor care au trecut prin tragedia din vara anului 1941. La eveniment a fost prezent și președintele Israelului, Isaac Herzog, care a transmis un mesaj despre responsabilitatea fiecărei generații de a cunoaște și de a înțelege mecanismele care au făcut posibilă crima în masă.
Pogromul de la Iași și memoria unui oraș marcat de crimă
Pogromul de la Iași s-a desfășurat între 28 iunie și 6 iulie 1941. În acele zile, 13.266 de evrei au fost uciși în oraș, în curtea Chesturii sau în trenurile morții. O parte dintre victime au fost împușcate pe străzi, iar altele au murit sufocate, fără apă și fără aer, în vagoane sigilate.
Masacrul rămâne cel mai mare episod de violență antisemită de pe teritoriul României. Timp de decenii, dimensiunea reală a crimei, responsabilitatea autorităților și participarea unei părți a societății au fost minimalizate sau evitate în discursul public.
Comemorarea de la Iași a readus în prim-plan tocmai această datorie a memoriei. Nu doar pentru comunitatea evreiască, ci pentru întregul oraș. Înainte de război, Iașul era unul dintre centrele importante ale vieții evreiești din Europa de Est, cu sinagogi, școli, instituții culturale și o comunitate profund legată de identitatea urbană a locului.
22 de victime au primit, după 85 de ani, un mormânt
Reînhumarea celor 22 de victime identificate recent a fost momentul cu cea mai mare încărcătură simbolică. După 85 de ani, oameni uciși în timpul Pogromului au fost așezați într-un loc de odihnă, cu ritual religios și cu nume acolo unde identificarea a fost posibilă.
Pentru reprezentanții comunității evreiești, gestul nu poate repara crima. Poate însă reda o parte din demnitatea celor care au fost uciși și apoi lăsați, timp de generații, fără mormânt și fără recunoaștere publică.
Mesajul rabinilor prezenți la ceremonie a fost centrat pe această idee: viața nu mai poate fi redată, dar memoria și demnitatea pot fi apărate. Într-un oraș în care urmele comunității evreiești sunt încă vizibile, comemorarea a fost și o formă de asumare publică a unei istorii dureroase.
Mărturiile urmașilor păstrează vie istoria
Supraviețuitorii Pogromului de la Iași sunt tot mai puțini. De aceea, memoria este purtată astăzi mai ales de copiii și nepoții celor care au trăit direct acele zile. Mulți dintre ei au crescut cu povești despre rude ridicate de acasă, bătute, împușcate sau urcate în trenurile morții.
La comemorare au fost prezenți oameni pentru care Pogromul nu este o lecție de manual, ci o rană transmisă în familie. Unii au vorbit despre părinți ascunși de vecini, despre rude dispărute și despre frica rămasă în case mult timp după terminarea războiului.
Aceste mărturii au o valoare aparte pentru Iași. Ele arată că istoria nu se încheie odată cu data înscrisă în documente. Urmele violenței se transmit în familii, în comunități și în felul în care orașul își construiește memoria publică.
De ce rămâne importantă comemorarea
Comemorarea Pogromului de la Iași nu este doar un act religios sau diplomatic. Este un exercițiu de luciditate civică. Într-o perioadă în care antisemitismul, discursul urii și relativizarea crimelor istorice reapar în forme diferite, memoria devine o formă de protecție democratică.
Pentru Iași, asumarea Pogromului înseamnă mai mult decât organizarea anuală a unor ceremonii. Înseamnă educație, cercetare istorică, marcarea locurilor crimei și transmiterea către noile generații a faptului că violența colectivă începe, de multe ori, prin dezumanizarea celuilalt.
Orașul nu poate fi înțeles complet fără comunitatea evreiască ce l-a construit cultural, economic și social vreme de secole. La fel, orașul nu poate evita partea întunecată a propriei istorii. Pogromul de la Iași rămâne una dintre acele pagini care cer nu doar compasiune, ci și responsabilitate publică.
La 85 de ani de la masacru, reînhumarea victimelor fără mormânt a arătat că memoria nu este un gest încheiat. Ea se reface prin fiecare nume recuperat, prin fiecare mărturie păstrată și prin fiecare generație care refuză să transforme uitarea în conveniență.
