Aproape 100 de firme concurează pentru supralărgirea drumului Iași – centură: investiție de 60 mil. lei, termen posibil de 6 luni

de Echipa Editoriala

Companii cu experiență în construcția de autostrăzi și drumuri naționale au intrat în competiția pentru supralărgirea drumului județean DJ 248, pe sectorul cuprins între limita municipiului Iași și intersecția cu șoseaua de centură. Contractul, scos la licitație de Consiliul Județean Iași, are o valoare estimată de aproape 60 milioane lei și vizează modernizarea unui tronson de 3,3 kilometri.

Potrivit documentației de atribuire, lucrările includ atât proiectarea, cât și execuția propriu-zisă. În cadrul evaluării ofertelor, CJ va acorda un punctaj suplimentar (pondere de 10%) constructorilor care își asumă un termen de execuție de 6 luni. Durata maximă acceptată este de 18 luni (6 luni pentru proiectare și cel mult 12 luni pentru execuție). Stabilirea câștigătorului ar urma să aibă loc până la jumătatea lunii august.

La procedură participă zece asocieri sau ofertanți individuali, care reunesc, în total, aproape 100 de firme (lideri, asociați, subcontractanți și terți susținători).

Printre participanți se numără:

  • Strabag – ofertă individuală, cu susținere din partea NV Construct (Cluj) și șapte subcontractanți
    Dimar – participare individuală, cu sprijinul Luxten și Consitrans
  • Mithras Build – lider al unei asocieri formate din 11 firme
  • MIS Grup – în asociere cu Thot Technology și Pencraft
  • Conest – conduce cea mai mare asociere, formată din 15 firme
  • Danlin XXL – lider al unei asocieri cu opt firme
  • Demo-Idil Construct – în asociere cu X-Way Infrastructure și Roads Design
  • Eky-Sam – asociere cu 10 firme, printre care Dimex-2000 și Dru Po
  • Viarom Construct – în asociere cu Concept Drum
  • Daroconstruct – lider al unei asocieri formate din 10 firme

Prezența unor constructori implicați în proiecte majore de infrastructură indică un interes ridicat pentru acest contract, considerat strategic pentru zona metropolitană a Iașului.

Proiectul prevede lărgirea DJ 248 la patru benzi, cu două benzi pe sens, fiecare având o lățime de 3,50 metri. Extinderea va fi realizată prin amenajarea unor casete laterale cu lățime variabilă, pe ambele părți ale drumului existent.

Intervențiile sunt ample și includ:

  • exproprieri și demolări punctuale;
  • relocări de utilități;
  • săpături în casetă și refacerea structurii rutiere;
  • amenajarea accesului conform pentru toate cele 456 de proprietăți identificate pe traseu;
  • montarea unui parapet de siguranță pe o lungime de 715 metri;
  • consolidarea și supralărgirea podului peste râul Ezăreni, cu o lungime de aproximativ 21 metri.

Pentru declanșarea procedurilor de expropriere, plenul CJ a aprobat în vara anului 2025 o hotărâre prin care a fost alocat un buget de aproximativ 1,5 milioane lei pentru despăgubiri.

Pe un tronson de câteva sute de metri vor fi refăcute și pistele pentru bicicliști, iar cele 13 stații de transport public vor rămâne pe amplasamentele actuale, fără realizarea de alveole dedicate.

Modernizarea sectorului dintre limita municipiului Iași și intersecția cu șoseaua de centură este justificată prin creșterea semnificativă a traficului, în contextul dezvoltărilor imobiliare accelerate din Lunca Cetățuii și Valea Adâncă. În ultimii ani, migrarea populației din oraș către localitățile periurbane a generat o presiune constantă asupra infrastructurii rutiere existente.

Autoritățile județene susțin că lărgirea la patru benzi va contribui la fluidizarea circulației și la creșterea siguranței rutiere pe unul dintre cele mai tranzitate sectoare din zona metropolitană.

S-ar putea să te intereseze și