Administrația publică România a funcționat în 2024 cu peste 1,2 milioane de posturi ocupate în instituțiile publice și cu o factură de personal de 164,6 miliarde de lei, echivalentul a 9,3% din PIB. Datele apar într-un raport guvernamental privind eficiența administrației publice centrale și locale, elaborat în 2025 pe baza celor mai recente informații oficiale disponibile. Documentul pune în aceeași imagine costurile aparatului administrativ, fragmentarea bazelor de date publice și dezechilibrele din sectorul companiilor de stat, unde un număr redus de companii subvenționate concentrează cheltuieli salariale foarte mari.
Raportul își propune să ofere o radiografie a administrației publice din România, analizând numărul de angajați, cheltuielile de personal și indicatorii financiari ai administrației locale. Autorii precizează că datele provin din surse oficiale, dar atrag atenția asupra discrepanțelor dintre bazele de date instituționale și asupra lipsei unei evidențe unitare.
Infografic – Raport guvernamental privind analiza eficienței administrației publice centrale și locale.
Un aparat public greu de măsurat exact
Prima concluzie a raportului este că statul nu are încă o imagine complet integrată asupra propriului aparat administrativ. Datele privind angajații provin din surse diferite: Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii, prin REVISAL, și Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Fiecare bază de date măsoară altceva: posturi, persoane, contracte, funcționari publici sau raporturi de asigurare.
Această fragmentare contează. Într-un sistem cu peste un milion de persoane plătite din bani publici, diferența dintre „post ocupat”, „post remunerat”, „contract individual de muncă” și „persoană asigurată” poate schimba substanțial interpretarea datelor.
Potrivit Ministerului Finanțelor, la sfârșitul lunii aprilie 2025 existau:
- 1.511.900 de posturi aprobate;
- 1.287.381 de posturi ocupate;
- 224.519 posturi vacante;
- 1.255.381 de posturi remunerate;
- 14.522 de posturi ocupate de persoane care cumulează salariul cu pensia.
Raportul precizează că posturile includ mai multe forme de angajare: contracte individuale de muncă, funcționari publici, demnitari și contracte de mandat. Fără o defalcare clară, numărul real al persoanelor angajate nu poate fi stabilit cu precizie doar din evidența posturilor.
Peste 1,1 milioane de persoane, după eliminarea dublurilor
Ministerul Finanțelor a transmis și date privind persoanele plătitoare de contribuții și impozit pe venit în instituții publice și companii de stat. Această evidență este considerată una dintre cele mai cuprinzătoare, pentru că include mai multe forme contractuale.
După eliminarea dublurilor, raportul indică 1.102.010 salariați unici asigurați în instituțiile publice. Înainte de eliminarea suprapunerilor, erau raportate 1.182.190 de raporturi contractuale, ceea ce arată că aceeași persoană poate apărea la mai mulți angajatori publici.
Această diferență este importantă pentru orice discuție despre reformă. O reducere mecanică a posturilor poate produce efecte contabile, dar nu rezolvă automat problema organizării, a suprapunerilor instituționale sau a calității serviciilor publice.
Contractele multiple, un semnal de vulnerabilitate
Raportul ridică un semn de întrebare și asupra contractelor multiple. Din datele REVISAL rezultă că 199.125 de persoane care lucrează în instituții și companii de stat au două sau mai multe contracte individuale de muncă. Dintre acestea, 104.171 de persoane au toate contractele în interiorul instituțiilor sau companiilor de stat.
Situația nu este automat ilegală. Există cazuri legitime: norme parțiale, cumul de funcții, activități didactice, proiecte punctuale sau servicii specializate. Problema ține de lipsa unei monitorizări integrate. Statul nu pare să aibă, la nivel central, un instrument clar prin care să vadă rapid unde apar suprapuneri nejustificate, unde există două contracte cu normă întreagă și dacă activitatea declarată este compatibilă cu timpul real de muncă.
Într-o administrație în care presiunea bugetară este ridicată, contractele multiple devin un test de integritate administrativă. Nu doar costul contează, ci și capacitatea instituțiilor de a verifica dacă banii publici cumpără muncă efectivă.
Costul politicii de personal: 164,6 miliarde de lei
Raportul notează că, în 2024, cheltuielile de personal au ajuns la 164,6 miliarde de lei, reprezentând 9,3% din PIB, față de 8,3% în anul precedent, calculat pe același indicator.
Cifra trebuie citită în contextul deficitului bugetar. În același an, România a avut un deficit de 8,65% din PIB, ceea ce face ca orice discuție despre aparatul public să devină inevitabil și o discuție despre sustenabilitatea finanțelor publice.
Cheltuielile de personal nu sunt, prin ele însele, o problemă. Statul are nevoie de profesori, medici, polițiști, funcționari, personal tehnic și specialiști. Problema apare atunci când dimensiunea aparatului nu poate fi corelată clar cu volumul de servicii, calitatea prestației publice și rezultatele administrative.
Companiile de stat: zona în care subvențiile apasă cel mai tare
Raportul analizează și companiile de stat, cu capital majoritar sau integral public, aflate fie în subordinea statului central, fie a unităților administrativ-teritoriale. Registrul transmis de Ministerul Finanțelor cuprinde 1.735 de companii, dintre care 1.421 active. Alte 314 companii sunt clasate ca inactive, fiind în faliment, insolvență, lichidare, dizolvare sau insolvabilitate.
Pentru analiza financiară, raportul folosește un eșantion de 1.107 companii pentru care au fost disponibile date complete. Din acestea, 904 companii, adică 82%, se autofinanțează, fără subvenții de la bugetul de stat. Alte 203 companii, adică 18%, sunt subvenționate.
Dezechilibrul apare la cheltuielile de personal. Deși companiile subvenționate sunt mult mai puține, cheltuielile lor salariale sunt aproape egale cu cele ale celor 904 companii care se autofinanțează.
Pierderile subvenționate și efectul asupra bugetului public
Datele privind pierderile arată diferența de risc fiscal dintre cele două categorii. În rândul companiilor nesubvenționate, 223 de entități au înregistrat pierderi în 2024, cu cheltuieli de personal cumulate de aproximativ 1,1 miliarde de lei. În schimb, doar 43 de companii subvenționate au raportat pierderi, dar cheltuielile lor de personal însumează 5,4 miliarde de lei.
Aceste 43 de companii concentrează 17% din cheltuielile totale de personal ale întregului sector al companiilor de stat și 37% din cheltuielile de personal ale companiilor subvenționate.
Aici se vede una dintre cele mai serioase probleme ale economiei publice: companiile cu pierderi și subvenții pot deveni structuri în care salariile, costurile fixe și deficiențele de management sunt susținute din buget, fără o corelare clară cu performanța.
Problema nu este doar numărul de angajați
Raportul oferă muniție pentru o dezbatere publică despre reduceri de posturi, dar miza reală este mai largă. Datele arată un stat care plătește mult, dar măsoară imperfect. Are multe instituții, dar baze de date nealiniate. Are companii publice care funcționează pe piață și generează profit, dar și companii subvenționate care absorb miliarde.
O reformă administrativă serioasă ar trebui să înceapă cu trei lucruri concrete:
- o evidență unică a personalului plătit din bani publici, indiferent de forma contractuală;
- auditarea contractelor multiple, mai ales acolo unde apar norme întregi suprapuse;
- evaluarea companiilor subvenționate, cu indicatori clari de performanță, redresare sau restructurare.
Fără aceste instrumente, discuția despre eficiență rămâne prizoniera cifrelor mari. Iar cifrele mari, deși utile, nu spun singure unde se află risipa, unde există deficit de personal și unde statul plătește pentru structuri care nu mai produc valoare publică.
O fotografie administrativă incomodă
Raportul publicat de Guvern oferă o imagine rară prin amploare asupra administrației publice românești. Nu rezolvă problema, dar o face mai greu de ignorat.
În 2024, statul român a avut peste 1,2 milioane de posturi ocupate în instituțiile publice, aproape 14.000 de instituții și cheltuieli de personal de peste 164 de miliarde de lei. În paralel, sectorul companiilor de stat a arătat o falie clară între companiile care se autofinanțează și cele subvenționate, unde pierderile și costurile salariale ridicate pun presiune directă pe buget.
Pentru contribuabil, întrebarea rămâne simplă: ce primește societatea în schimbul acestei note de plată? Răspunsul nu poate veni doar din tăieri sau din promisiuni de digitalizare. El trebuie să vină din date curate, management public responsabil și decizii administrative care leagă costul de performanță.
