Decizia CJUE privind prescripția obligă instanțele din România să înlăture, în dosarele aflate încă în judecată, interpretarea favorabilă inculpaților stabilită de Înalta Curte în 2022, atunci când sunt cercetate fraude grave care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene. Hotărârile penale definitive rămân însă protejate de autoritatea de lucru judecat și nu vor fi redeschise automat.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat, la 16 iulie 2026, hotărârea în cauza C-280/25, cunoscută drept „Lin II”. Judecătorii europeni au constatat că abordarea adoptată ulterior de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care instanțele române erau împiedicate să aplice integral prima hotărâre „Lin”, nu este compatibilă cu dreptul Uniunii.
Miza este practică: numeroase dosare de evaziune fiscală și fraudă au fost închise după ce instanțele au considerat că, într-o anumită perioadă, actele de procedură penală nu au întrerupt termenele de prescripție.
Ce stabilește decizia CJUE privind prescripția
Hotărârea nu elimină instituția prescripției din dreptul penal român și nu se aplică tuturor infracțiunilor. Ea vizează cauzele care îndeplinesc simultan mai multe condiții:
- sunt cercetate fraude care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene;
- fraudele sunt considerate grave;
- procesul nu a fost soluționat printr-o hotărâre definitivă;
- aplicarea interpretării ÎCCJ din 2022 ar produce un risc sistemic de impunitate.
În aceste cauze, instanțele române trebuie să înlăture standardul național derivat din Decizia ÎCCJ nr. 67/2022, în măsura în care acesta împiedică sancționarea efectivă a fraudelor grave care prejudiciază bugetul Uniunii.
CJUE arată că dreptul european impune statelor membre să asigure norme de prescripție care permit anchetarea și sancționarea efectivă a faptelor îndreptate împotriva intereselor financiare europene. Aplicarea extinsă a legii penale mai favorabile nu poate conduce la închiderea sistematică a acestor dosare.
Cum s-a ajuns la conflictul dintre instanțe
Problema a început după două decizii ale Curții Constituționale, pronunțate în 2018 și 2022. CCR a constatat neconstituționalitatea textului care reglementa întreruperea termenului de prescripție prin efectuarea unor acte de procedură penală.
Între cele două hotărâri, timp de aproape patru ani, legislația română nu a conținut o reglementare validă și suficient de clară privind actele care întrerup prescripția.
În 2022, Înalta Curte a stabilit că această situație trebuie analizată prin prisma principiului legii penale mai favorabile, cunoscut în dreptul european sub denumirea de „lex mitior”. Interpretarea a produs efecte și pentru fapte comise anterior primei decizii CCR, inclusiv în intervalul 2014-2018.
Consecința a fost închiderea unor procese penale după recalcularea termenelor de prescripție fără luarea în considerare a actelor de întrerupere efectuate de procurori sau instanțe.
Prima hotărâre „Lin”, pronunțată de CJUE în iulie 2023, a stabilit că această interpretare trebuie înlăturată în cauzele de fraudă gravă care afectează interesele financiare ale Uniunii, deoarece poate crea un risc sistemic de impunitate.
În 2024, Înalta Curte a susținut însă că instanțele române nu pot ignora Decizia nr. 67/2022 fără să încalce principiul legalității și interdicția de a combina mai multe reglementări succesive pentru a crea, pe cale judiciară, o lege nouă, denumită „lex tertia”.
Prin hotărârea „Lin II”, CJUE respinge această interpretare.
Frauda este considerată gravă de la 50.000 de euro
Curtea europeană a clarificat și pragul valoric relevant. Atunci când legislația națională nu stabilește un prag distinct, o fraudă care afectează interesele financiare ale Uniunii trebuie considerată gravă dacă valoarea totală depășește 50.000 de euro.
Calculul se raportează la valoarea totală a fraudei, chiar dacă prejudiciul suportat direct de bugetul Uniunii este mai mic decât acest prag.
Cauza care a determinat noua sesizare privește un administrator acuzat că a emis facturi fictive pentru reducerea bazei de impozitare a unei alte societăți. Prejudiciul total indicat în dosar a fost de 268.536 de lei, echivalentul a aproximativ 59.300 de euro, iar TVA eludată s-a ridicat la 163.656 de lei.
Procesul fusese încetat ca urmare a prescripției, soluția fiind confirmată de Curtea de Apel Oradea în martie 2024. Parchetul a formulat recurs în casație, iar Înalta Curte a solicitat lămuriri instanței europene.
Dosarele definitiv închise nu vor fi redeschise
CJUE trasează o limită importantă: dreptul Uniunii nu impune repunerea în discuție a hotărârilor care au dobândit autoritate de lucru judecat.
Persoanele achitate definitiv sau cele pentru care procesul penal a fost închis definitiv prin constatarea prescripției nu vor fi rejudecate automat în baza hotărârii „Lin II”.
Situația este diferită în cazul proceselor în care mai există o cale de atac. CJUE precizează că o hotărâre contestată prin recurs în casație nu poate fi considerată, în principiu, definitivă în sensul protecției acordate autorității de lucru judecat.
Prin urmare, efectele imediate se vor concentra asupra dosarelor aflate încă pe rolul instanțelor sau în care soluțiile privind prescripția sunt contestate.
Instanțele nu sunt obligate să creeze o lege penală nouă
Unul dintre argumentele folosite în România a fost că aplicarea primei hotărâri „Lin” ar obliga judecătorii să combine fragmente din mai multe forme succesive ale Codului penal. O asemenea operațiune ar putea încălca interdicția construirii unei „lex tertia”.
CJUE precizează că instanțele nu trebuie să inventeze un nou regim juridic al prescripției. Obligația lor constă în înlăturarea interpretării din 2022 care extinde excesiv efectele legii penale mai favorabile în dosarele privind fraude grave împotriva intereselor financiare ale Uniunii.
Curtea consideră că această soluție respectă principiul legalității incriminării și pedepselor, prevăzut atât de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Ce urmează în instanțele din România
Înalta Curte va trebui să soluționeze cauza în care a fost formulată întrebarea preliminară, aplicând interpretarea obligatorie stabilită de CJUE.
Hotărârea va influența și celelalte dosare similare aflate pe rol. Judecătorii vor trebui să verifice natura fraudei, valoarea acesteia, legătura cu interesele financiare ale Uniunii și stadiul procesual înainte de a decide dacă prescripția poate fi constatată.
Decizia nu rezolvă integral disputa internă privind efectele hotărârilor CCR și ale Deciziei ÎCCJ nr. 67/2022. Ea stabilește însă o regulă obligatorie pentru domeniul protejat de dreptul Uniunii: interpretările naționale privind prescripția nu pot conduce la impunitate sistemică în cazul fraudelor grave care afectează bugetul european.
