Piața Unirii, unul dintre cele mai cunoscute repere ale Iașului, intră în șantier, după ce municipalitatea a anunțat demararea lucrărilor de modernizare. Anunțul a fost făcut de primarul Mihai Chirica, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.
Potrivit edilului, intervențiile vor începe în perioada imediat următoare și vizează refacerea amplă a spațiului public din centrul orașului. Mozaicul din beton va fi înlocuit integral cu dale din granit, iar desenul din piatră cubică aflat în jurul careurilor din piață va fi păstrat. În același timp, suprafețele asfaltate vor fi eliminate și înlocuite cu piatră cubică carosabilă, pentru a reda zonei un aspect unitar și mai apropiat de imaginea sa istorică.
Proiectul include și refacerea elementelor decorative istorice, precum și repunerea în valoare a stâlpilor ornamentali originali. Stâlpii metalici amplasați la marginea pieței urmează să fie înlăturați.
De asemenea, mobilierul urban va fi schimbat complet, iar pergolele actuale vor fi desființate. În locul acestora, administrația locală promite noi zone destinate relaxării și umbririi.
Intervențiile vizează și spațiile verzi: gardurile care le împrejmuiesc vor fi eliminate, iar cele trei fântâni din Piața Unirii vor fi modernizate după modelul celei din fața Teatrului Național, urmând să includă jocuri de lumini și sunet.
