Sursă: Facebook

Subunitate nouă de pompieri la Țibănești: ISU Iași scoate la licitație un contract de circa un milion de euro

de Echipa Editoriala

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași a lansat procedura de achiziție pentru proiectarea și execuția unei subunități de pompieri în comuna Țibănești, la aproximativ 50 km de municipiul Iași. Ofertele pot fi depuse până pe 27 martie, potrivit anunțului publicat în sistemul electronic de achiziții publice.

Valoarea estimată a contractului este de circa un milion de euro (inclusiv TVA).

Termen de realizare: 17 luni

Contractul este unul integrat (proiectare + execuție) și prevede un termen maxim de 17 luni de la semnare. Primele 5 luni sunt alocate etapei de proiectare, iar următoarele 12 luni lucrărilor propriu-zise de construire.

Investiția face parte dintr-un program național care vizează amenajarea a 50 de subunități similare la nivelul întregii țări. Amplasarea acestora a fost stabilită astfel încât să reducă timpii de răspuns în situații de urgență, în special în contextul fenomenelor meteo extreme tot mai frecvente: furtuni, inundații, valuri de căldură, secetă sau incendii.

Construcție adaptată standardelor actuale

Potrivit documentației tehnice, noua subunitate va asigura condiții adecvate pentru adăpostirea autospecialelor și a tehnicii de intervenție, precum și pentru personalul operativ.

Proiectul include soluții tehnice moderne pentru:

  • sisteme de încălzire eficiente energetic,

  • iluminat optimizat,

  • evacuarea apelor uzate în condiții de protecție a mediului.

Autorii proiectului subliniază că investiția va contribui la reducerea emisiilor și la diminuarea impactului asupra mediului.

În același timp, construcția va fi proiectată astfel încât să respecte criterii stricte privind comportarea la seism, cu scopul de a asigura integritatea structurii și protecția vieților în cazul producerii unui cutremur, precum și menținerea capacității operaționale în situații critice.

Finanțare prin fonduri europene

Subunitatea din Țibănești va fi realizată prin intermediul Programul Operațional de Dezvoltare Durabilă 2021-2027 (PODD). Investiția va fi amplasată pe un teren de aproximativ 2.000 mp, care a fost transferat în administrare prin hotărâre de guvern în cursul anului trecut.

Prin această investiție, autoritățile urmăresc extinderea rețelei de intervenție în zonele rurale ale județului, cu impact direct asupra reducerii timpilor de reacție și creșterii gradului de siguranță pentru populație.

S-ar putea să te intereseze și