Raportul EPPO pentru 2025 pune România în fața unei realități greu de ignorat: 535 de anchete active privind fraude cu fonduri europene și un prejudiciu estimat la 6,05 miliarde de euro. Cifrele nu vorbesc doar despre dosare penale, ci despre felul în care administrația verifică proiectele, controlează achizițiile și apără banii publici europeni.
Cifra este suficient de mare încât să iasă din zona statisticii judiciare și să intre în zona diagnosticului administrativ. Banii europeni nu se pierd doar prin mâna câtorva beneficiari inventivi sau prin rețele de firme care falsifică documente. Ei se pierd acolo unde verificarea devine formalitate, unde achiziția publică este privită ca un exercițiu birocratic, iar controlul vine prea târziu, după ce prejudiciul a fost produs.
Fondurile europene, testul pe care administrația îl pică prea des
Datele EPPO arată că principalele vulnerabilități ale României sunt exact în zonele în care statul a mizat, în ultimii ani, pe dezvoltare: proiecte regionale, agricultură, ocupare, coeziune socială și redresare economică. Cele mai multe anchete active vizează dezvoltarea regională și urbană, cu 186 de cazuri, urmată de agricultură și dezvoltare rurală, cu 101 cazuri, și de programele pentru ocupare, coeziune socială și valori, cu 95 de cazuri. Mecanismul de Redresare și Reziliență apare deja cu 34 de cazuri.
Aceste domenii au ceva în comun: implică mulți bani, mulți beneficiari, multe contracte, multe autorități și un lanț lung de decizii administrative. Cu cât lanțul este mai lung, cu atât crește riscul ca responsabilitatea să se dilueze.
Infografic Raport EPPO 2025
În dezvoltarea regională, banii europeni finanțează drumuri, clădiri publice, infrastructură, modernizări urbane și servicii. În agricultură, finanțările ajung către mii de beneficiari, cu verificări care depind de documente, declarații și controale la fața locului. În achiziții, competiția reală poate fi înlocuită prin caiete de sarcini scrise cu dedicație, criterii tehnice restrictive, subcontractări netransparente sau documente care arată bine pe hârtie.
Aici apare problema de fond: statul român pare mai bine pregătit să absoarbă bani decât să verifice onest modul în care sunt cheltuiți.
Achizițiile publice rămân una dintre marile vulnerabilități
În România, EPPO indică 250 de cazuri de fraudă privind cheltuielile legate de achiziții publice, adică 46,73% din totalul dosarelor active. Alte 288 de cazuri vizează fraude privind cheltuieli care nu țin de achiziții publice, reprezentând 53,83%. Sunt menționate și 43 de cazuri de corupție, 22 de cazuri de spălare de bani, 21 de cazuri privind participarea la o organizație criminală și 13 cazuri de deturnare de fonduri.
Raportul EPPO explică, la nivel european, cum se manifestă frauda în achiziții publice: manipularea procedurilor de licitație, declarații false, documente incomplete, lucrări publice afectate, materiale sau servicii care nu respectă cerințele contractuale și implicarea unor funcționari publici corupți în mai multe cazuri. Sunt vizate domenii precum infrastructura, dezvoltarea regională, agricultura, educația, sănătatea, cercetarea și resursele umane.
Această descriere ar trebui citită cu atenție de fiecare autoritate contractantă din România. Frauda nu începe neapărat în ziua plății. De multe ori, ea începe în caietul de sarcini, în comisia de evaluare, în acceptarea unei experiențe inexistente, în tolerarea unei subcontractări discutabile sau în recepția unor lucrări care nu corespund realității.
Când procedura este tratată ca simplă bifă, riscul penal devine doar ultima etapă a unei probleme administrative ignorate ani la rând.
Miza reală: încrederea publică
Parchetul European a obținut în România ordine de indisponibilizare de 120,83 milioane de euro în 2025, dar valoarea activelor efectiv indisponibilizate a fost de 10,83 milioane de euro. În același timp, 76 de dosare au ajuns în fața instanțelor, iar hotărârile definitive raportate au fost condamnări.
Aceste date arată că anchetele produc efecte, dar și că recuperarea prejudiciilor rămâne dificilă. Diferența dintre prejudiciul estimat și activele efectiv puse sub sechestru este uriașă. În plan public, această diferență se traduce simplu: cetățeanul vede proiecte întârziate, bani risipiți, drumuri prost făcute, clădiri renovate superficial și instituții care explică, de fiecare dată, că „procedurile au fost respectate”.
Aceasta este partea cea mai toxică a fraudei cu fonduri europene. Ea nu afectează doar bugetul Uniunii Europene. Afectează încrederea oamenilor că banii publici pot produce dezvoltare reală.
Lecția pentru administrațiile locale
Pentru administrațiile locale și județene, raportul EPPO ar trebui să funcționeze ca un avertisment practic. Următorii ani vor aduce presiune pe fondurile europene, în special pe proiecte de infrastructură, digitalizare, sănătate, educație, eficiență energetică și dezvoltare urbană. Aceeași presiune va aduce și tentația de a scurta verificările, de a accepta documente incomplete, de a grăbi recepții sau de a confunda absorbția cu performanța.
Absorbția fondurilor europene este importantă. Dar absorbția fără control produce exact tipul de vulnerabilitate descris de EPPO: proiecte finanțate legal, dar executate fraudulos; contracte atribuite procedural, dar viciate în substanță; beneficiari eligibili pe hârtie, dar construiți artificial pentru a obține bani.
În fața acestor riscuri, răspunsul nu poate fi doar penal. Procurorii intervin după ce suspiciunea există. Administrația trebuie să intervină înainte: prin controale reale, audit intern funcțional, comisii de evaluare competente, transparență în achiziții și responsabilitate clară pentru fiecare etapă a proiectului.
România are nevoie de control administrativ, nu doar de anchete
Raportul EPPO nu spune că România nu trebuie să mai acceseze fonduri europene. Din contră, arată cât de mare este miza acestor bani și cât de important este ca ei să ajungă în investiții reale. Problema este că finanțarea europeană nu poate substitui buna administrare.
Când ai sute de anchete active și prejudicii estimate la miliarde de euro, nu mai poți reduce discuția la câteva cazuri spectaculoase. Trebuie să întrebi cum sunt verificate proiectele, cine răspunde pentru documentele acceptate, cât de solide sunt controalele înainte de plată și câte autorități au curajul să oprească un proiect atunci când apar semne de fraudă.
România va continua să depindă de fondurile europene pentru modernizare. Drumuri, spitale, școli, rețele de apă, parcuri industriale, digitalizare administrativă și infrastructură socială vor fi finanțate în mare parte din bani europeni. Tocmai de aceea, raportul EPPO trebuie citit ca o notă de plată pentru slăbiciuni vechi.
Frauda cu fonduri europene nu este doar o problemă de justiție. Este o problemă de administrație. Iar administrația care nu înțelege acest lucru va continua să producă dosare, prejudicii și neîncredere.
Raportul complet aici.
